Limba turcă
limba turcă este o limbă turcică, facând parte din marele grup al limbilor altace; este vorbită în principal în Turcia; Moscheea albastra, Istambul, Turcia
numărul vorbitorilor nativi este estimat la 60 de milioane, iar numărul total de vorbitori la 75 milioane;
este o limbă aglutinantă, folosind preponderent sufixele, iar prefixele mai rar.
Cursurile de limbă turcă
Capodocia, Turcia
MetaServ organizează cursuri de limba turcă de la începători la avansaţi, atât la sediul nostru, cât și la sediul clientului, în variantă de grup sau individual; aceste cursuri pot începe oricând și se desfășoară după un program stabilit de comun acord cu dumneavoastră;
cursurile de limba turcă sunt structurate în 6 module. Aceste module sunt: începători, începători plus, mediu, mediu plus, avansați, avansați plus. Fiecare modul conţine 36 ore. Aceste ore pot fi împărţite fie în 24 de şedinţe a câte 1,5 ore/şedinţă, fie în 18 şedinţe a câte 2 ore/şedinţă.
Traduceri din/în limba turcă
MetaServ realizeză traduceri din/în limba turcă prin intermediul unei echipe de traducători autorizați, cu o vastă experiență în domeniu; Kusadasi, Turcia
traducerile pot fi legalizate, simple, autorizate sau cu apostile, în domenii precum economic, juridic, medical, tehnic, informatic, etc.;
în vederea efectuării unor traduceri cât mai fidele textului sursă și într-un timp cât mai scurt MetaServ utilizează echipamente, metode, resurse și programe moderne de traducere.
Interpretariat din/în limba turcă
Capodocia, Turcia
datorită relațiilor internaționale aflate în permanentă dezvoltare serviciile de interpretariat din/în limba turcă sunt din ce în ce mai căutate;
MetaServ vă poate oferi atât interpretariat simultan, cât și consecutiv pentru ședințe, conferințe, negocieri, prezentări etc., facilitându-vă, astfel, comunicarea cu partenerii dumneavoastră.
Vă așteptăm la centrul nostru!
Echipa MetaServ
Adresa: Splaiul Independentei, nr. 17, Bl. 101 Izvor,
sc. C, ap. 49, sector 5, Bucureşti, România
Telefon: 076.368.77.20 / 074.284.47.20 / 072.778.07.42
MetaServ  Educational Centre
More than just language services!
creionwww.metaserv.ro
cursuri@metaserv.ro
traduceri@metaserv.ro