Limba chineză
limba chineză este una dintre cele mai bătrâne și fascinante limbi de pe fața Pământului și, de asemenea, este una dintre cele mai răspândite limbi din lume, fiind vorbită de peste 1,3 miliarde de vorbitori; Marele zid chinezesc, China
este limba oficială în China, Taiwan și una din limbile oficiale din Singapore. Mai este vorbită și în Indonezia, Malaiezia și alte țări din întreaga lume;
pe teritoriul Chinei se vorbesc mai multe dialecte ale chinezei, care din anumite puncte de vedere ar putea fi interpretate ca limbi diferite. Diferențele dintre dialectele chineze fac imposibilă înțelegerea verbală. Pe de altă parte scrierea este comună tuturor dialectelor, pentru că ideogramele chinezești indică numai sensul, nu și rostirea. Astfel, doi chinezi vorbind dialecte diferite se vor putea înțelege în scris, chiar dacă nu se pot înțelege verbal.
Cursurile de limbă chineză
China
MetaServ organizează cursuri de limba chineză de la începători la avansaţi, atât la sediul nostru, cât și la sediul clientului, în variantă de grup sauindividual; aceste cursuri pot începe oricând și se desfășoară după un program stabilit de comun acord cu dumneavoastră;
cursurile de limba chineză sunt structurate în 6 module. Aceste module sunt: începători, începători plus, mediu, mediu plus, avansați, avansați plus. Fiecare modul conţine 36 ore. Aceste ore pot fi împărţite fie în 24 de şedinţe a câte 1,5 ore/şedinţă, fie în 18 şedinţe a câte 2 ore/şedinţă.
Traduceri din/în limba chineză
MetaServ realizeză traduceri din/în limba chineză prin intermediul unei echipe de traducători autorizați, cu o vastă experiență în domeniu; Shanghai, China
traducerile pot fi legalizate, simple, autorizate sau cu apostile, în domenii precum economic, juridic, medical, tehnic, informatic, etc.;
în vederea efectuării unor traduceri cât mai fidele textului sursă și într-un timp cât mai scurt MetaServ utilizează echipamente, metode, resurse și programe moderne de traducere.
Interpretariat din/în limba chineză
Orașul interzis, Shanghai, China
datorită relațiilor internaționale aflate în permanentă dezvoltare serviciile de interpretariat din/în limba chineză sunt din ce în ce mai căutate;
MetaServ vă poate oferi atât interpretariat simultan, cât și consecutiv pentru ședințe, conferințe, negocieri, prezentări etc., facilitându-vă, astfel, comunicarea cu partenerii dumneavoastră.

Vă așteptăm la centrul nostru!
Echipa MetaServ

Adresa: Splaiul Independentei, nr. 17, Bl. 101 Izvor,
sc. C, ap. 49, sector 5, Bucureşti, România
Telefon: 076.368.77.20 / 074.284.47.20 / 072.778.07.42
MetaServ  Educational Centre
More than just language services!
creionwww.metaserv.ro
cursuri@metaserv.ro
traduceri@metaserv.ro