Limba arabă
![]() |
este cea mai mare subramură din cadrul familiei de limbi semitice; | Răspândirea limbii arabe ![]() |
![]() |
în momentul de față, araba este limbă oficală în Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Insulele Comore (alături de alte limbi), Djibuti, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Irak, Kuweit, Liban, Libia, Maroc, Mauritania, Oman, Palestina (nu avem steagul Palestinei), Qatar, Siria, Somalia (alături de alte limbi), Sudan, Tunisia, Yemen; | |
![]() |
araba a împrumutat multe cuvinte altor limbi islamice, având un rol comparabil cu cel al latinei pentru limbile europene; dintre limbile europene, spaniola și portugheza au cel mai mare număr de cuvinte împrumutate din limba arabă; |
Cursurile de limbă arabă
Burj al Arab, Dubai Emiratele Arabe Unite ![]() |
![]() |
MetaServ organizează cursuri de limba arabă de la începători la avansaţi, atât la sediul nostru, cât și la sediul clientului, în variantă de grup sau individual; cursurile de grup organizate la sediul nostru au un program și dată de începere stabilite de MetaServ, în timp ce cursurile individuale și cele organizate la sediul clientului pot începe oricând și se desfășoară un program stabilit de comun acord cu dumneavoastră; |
![]() |
cursurile de limba arabă sunt structurate în 6 module. Aceste module sunt: începători, începători plus, mediu, mediu plus, avansați, avansați plus. Fiecare modul conţine 36 ore. Aceste ore pot fi împărţite fie în 24 de şedinţe a câte 1,5 ore/şedinţă, fie în 18 şedinţe a câte 2 ore/şedinţă. |
Traduceri din/în limba arabă
![]() |
MetaServ realizeză traduceri din/în limba arabă prin intermediul unei echipe de traducători autorizați, cu o vastă experiență în domeniu; | |
![]() |
traducerile pot fi legalizate, simple, autorizate sau cu apostile, în domenii precum economic, juridic, medical, tehnic, informatic, etc.; | |
![]() |
în vederea efectuării unor traduceri cât mai fidele textului sursă și într-un timp cât mai scurt MetaServ utilizează echipamente, metode, resurse și programe moderne de traducere. | |
Interpretariat din/în limba arabă
Piramidele din Egipt ![]() |
![]() |
datorită relațiilor internaționale aflate în permanentă dezvoltare serviciile de interpretariat din/în limba arabă sunt din ce în ce mai căutate; |
![]() |
MetaServ vă poate oferi atât interpretariat simultan, cât și consecutiv pentru ședințe, conferințe, negocieri, prezentări etc., facilitându-vă, astfel, comunicarea cu partenerii dumneavoastră. |
Vă așteptăm la centrul nostruEchipa MetaServ














